Recent am efectuat o vizită în Dumitra pentru verificarea condițiilor în care elevii studiază și a problemelor de mediu cu care se confruntă localnicii din apropierea depozitului de gunoi de la Tărpiu. Am descoperit condiții…
Proiectul de lege iniţiat de deputatul USR Cristina Iurişniţi, susţinut de peste 50 de parlamentari din toate partidele, referitor la colectarea selectivă a deşeurilor a fost adoptat, miercuri, de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră…
Victorie în Camera Deputaților pentru USR! Propunerea legislativă de a obliga Primăriile să asigure fiecărei unități școlare fondurIle necesare pentru colectarea selectivă a deșeurilor a fost adoptată de Parlament. După mai bine de un an…
Primăria Bistrița și Consiliul Județean Bistrița-Năsăud și-au arătat incapacitatea, incompetența și interesul de clan mafiot prin licitații aranjate, de a rezolva problemele prevăzute în proiectul de management integrat al deșeurilor. Bistrița curată europeană e un vis!…
Colectarea selectivă a deșeurilor în școlile din România este la un pas de a deveni realitate: Inițiativa legislativă inițiată de deputatul USR Cristina Iurișniți în toamna anului trecut – care reglementează colectarea selectivă a deșeurilor…
Peste 50 de parlamentari din tot spectrul politic au susținut transpartinic modificarea și completarea Legii nr. 132/2010 – o inițiativă legislativă privind colectarea selectivă a deşeurilor în instituţiile publice. Aceasta a primit undă verde din…
Vot favorabil pentru educația pentru sănătate și reciclarea deșeurilor în școli Astăzi, 19 martie 2019, Comisia de Învățământ, Știință, Tineret și Sport a avizat favorabil două inițiative legislative pe care le-am depus în această sesiune…
Gestionarea deșeurilor este una dintre cele mai grave probleme de mediu cu care se confruntă țara noastră. Deși aveam termen limită anul 2009 pentru închiderea gropilor de gunoi neconforme, în 2018 țara noastră a fost condamnată…
În calitate de deputat în Parlamentul României, am depus joi, 04 octombrie a.c, o inițiativă legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 132/2010 privind colectarea selectivă a deşeurilor în instituţiile publice. Propunerea legislativă urmărește introducerea obligativității…
Totul pornește de la Educație! Campania " Ajuta un copil sa meargă la școală !" continuă. Astăzi 10 ghiozdane și-au găsit stăpânul și au adus zâmbete pe chipul elevilor de la "Școala Gimnazială Tureac", județul…