03 dec.

Campanie de informare si conștientizare în sprijinul victimelor violenței domestice. 2500 de pliante vor fi distribuite prin Serviciile de asistență socială și DGASPC.

În calitate de președintă a Comisiei pentru egalitatea de șanse din Camera Deputaților am demarat și în acest an  o Campanie de informare și conștientizare, sub genericul „Spune NU violenței domestice”.

            În cadrul celor 16 zile de activism, am transmis un mesaj de susținere de Ziua internațională de prevenire și combatere a violenței domestice, urmat de evenimentul  public online „Prevenirea și combaterea violenței domestice – noi provocări în pandemie, organizat împreună cu Camera Deputatilor a Parlamentului României. Cu acest prilej au fost prezentate informații din partea autorităților cu privire la măsurile adoptate în sprijinul victimelor violenței în timpul pandemiei din partea ANES, care ar trebui sa fie mult mai activă in teritoriu, să verifice si sa coordoneze activitatea Comisiilor județene pentru egalitate de șanse, de cele mai multe ori existente doar pe hârtie!

            Intervenții pe această temă au susținut  Ramona Strugariu – europarlamentar al Grupului Renew Europe,  Anamaria Boghean – reprezentant al Ambasadei Republicii Franceze, Excelența sa Andrew Noble – Ambasada Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

            Radiografia drepturilor și  serviciilor sociale pe teme legate de nevoile și solicitările victimelor violenței a fost completată de  Romanian Women’s Lobby (Laura Albu), reprezentantul Coaliţia pentru Egalitate de Gen (Filia, CPE, E-Romnya, ANAIS), reprezentantul A.L.E.G (Eniko Gall), reprezentantul Asociației Necuvinte (Simona Voicescu) și reprezentantul Tineri pentru tineri (Adina Manea).

            În acest context, am depus în Parlament o modificare legislativă,  care vine să facă încă un pas pentru protecția victimelor violenței domestice. Accesul pentru victime la o masă caldă, debirocratizarea eliberării ordinului de protecție, efectuarea unei evaluări psihiatrice  gratuite pentru agresori pentru ca aceștia apoi să aibă acces la o consiliere psihologică adaptată, sunt câteva din prevederile acestui proiect legislativ.

   Violența asupra femeilor și copiilor noștri, inclusiv traficul de minori, sunt probleme de sănătate și siguranță publică, ce își au rădăcinile în lipsa serviciilor de educație echitabilă de calitate și, evident, în nivelul de sărăcie accentuat de lipsa investițiilor publice.

            În calitate de președinte al Comisiei pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați din Camera Deputaților, solicit de asemenea autorităților locale responsabile, Consiliului local Bistrița, Direcției Generale penrtu Asistență Socială și Protecția Copilului din țară  ca, pe lângă aplicarea politicilor şi strategiilor de asistenţă socială în domeniul protecţiei copilului, familiei, persoanelor singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap, precum şi a oricăror persoane aflate în nevoie, să aibă ca prioritate inclusiv prevenirea și combaterea violenței domestice!

            Obiectivele instituțiilor abilitate în domeniu trebuie să fie și acelea de a impune la nivelul societății românești un nivel de toleranță zero la violența împotriva femeilor, de prioritizare a egalității de șanse și de tratament în toate politicile publice locale, precum șiu de susținerea educației pentru sănătate și drepturi reproductive.

            Violența împotriva femeilor și  minorilor este o problemă globală și reprezintă o încălcare a drepturilor fundamentale ale omului, care s-a agravat și mai mult în timpul crizei generate de COVID-19!

            Siguranța femeilor  și copiilor noștri este o problemă de sănătate și de siguranță publică pe care USR PLUS o are ca angajament asumat în programul de guvernare.

Prof. Cristina Iurișniți,

Deputat USR în Parlamentul României

Comentarii