15 nov.

Democrația directă și inițiativa cetățenească, temă de dezbatere la a 32-a reuniune parlamentară a Francofoniei, Regiunea Europa

Familia europeană promovează constant diversitatea culturală, lingvistică și identitară, cooperarea la nivelul francofoniei parlamentare, acesta fiind un spațiu de dezbatere, de promovare a valorilor europene și a democrației participative.

Reprezint în aceste zile România la Adunarea parlamentară regiunea Europa, 14-16 noiembrie 2019, în Cantonul Jura, Elveția, foarte aproape de Besançon, orașul înfrățit cu Bistrița de peste 20 de ani.

Voi prezenta în contextul temei propusă pe agenda reuniunii, ,,Democrația directă și inițiativa cetățenească în procesul legislativ” experiența României din acest punct de vedere. Voi vorbi celor 22 de delegații parlamentare europene despre schimbarea de paradigmă pe care a adus-o în premieră în societatea românească, reunind și generând energii democratice latente, ceea ce cu toții cunoaștem sub numele de inițiativa cetățenească Fără penali în funcții publice„.

În acest moment, proiectul Fără penali în funcții publice care a strâns 1 milion de semnături de susținere, se află blocat în Comisia juridică a Camerei deputaților. Acest proiect de reformă constituțională trebuie deblocat pentru respectul democrației și al românilor din țară și din afara granițelor.

De asemenea trebuie remarcată lupta pe care parlamentarii o duc în zona dezvoltării și promovării multilingvismului și a utilizării limbii franceze în cadrul instituțiilor europene, așa cum este înscris în Carta drepturilor europene.

În acest sens după Declarația de la București din aprilie 2018 din cadrul lucrărilor Adunării parlamentare a Francofoniei, regiunea Europa,  a luat naștere un Forum al parlamentarilor în cadrul Parlamentului European din Bruxelles, care susține democrația lingvistică și lupta împotriva hegemoniei anglofone în contextul Brexitului.

Unul dintre obiectivele propuse: reducerea cu 50% a  utilizării unilaterale a limbii engleze în cadrul instituțiilor europene în următorii 3 ani, și cu 30% până la finalul actualului mandat al Uniunii europene.

Cetățenii europeni trebuie să își reafirme identitatea și deschiderea pentru respectul drepturilor omului. Implicarea cetățenilor în schimbarea cadrului normativ trebuie încurajată prin scăderea numărului de semnături, prin informare și facilitare a accesului la propuneri concrete, precum bugetul participativ, petiții publice care pot schimba cadrul legislativ la nivel național ( 500 de mii de semnături pentru schimbarea art. 37 din Constituție, de exemplu) sau european ( 1 milion de semnături validate).

Democrația directă și participativă este cheia viabilă pentru schimbările esențiale pe care românii trebuie să și le asume perseverent și implicat pentru a avea și în România un cadru democratic și socio-economic și cultural tot mai aproape de valorile europene la care am aderat încă din 2007!

Deputat prof. Cristina – Ionela IURIŞNIŢI

Comentarii