
5 iunie, Ziua Învățătorului
5
iunie a fost stabilită prin lege Ziua Învăţătorului, iar Ministerul
Educaţiei precizează în structura anului şcolar faptul că miercuri, 5
iunie este o zi specială ce „va fi marcată prin manifestări specifice”.
Altfel spus, elevii şi profesorii vor merge la şcoală, dar nu vor face ore în mod obişnuit.
Data
de 5 iunie a fost declarată oficial Ziua Învățătorului prin Legea nr.
289 din 29 octombrie 2007, fiind sărbătorită în toate unitățile de
învățământ de stat, particulare și confesionale din sistemul românesc.
La 12 ani de la instituirea acestei zile, care aduce un omagiu „fabricantului de oameni” după cum spunea Petre Țuțea,
învățământul
românesc mai are pași uriași de parcurs spre depolitizare, spre
meritocrație, calitatea și echitatea actului educațional.
USR promovează din Parlament depolitizarea școlilor și a universităților din România!
Ne dorim învățători și profesori buni, etică, integritate și performanță managerială în școlile și universitățile din România?
Atunci
primul pas trebuie să fie reprezentat de depolitizarea tuturor
funcțiilor de conducere din învățământ, de la școlile din sistemul
preuniversitar până la democratizarea managementului universitar.
1. Depolitizarea funcțiilor de director de școală
Știm
cu toții că la momentul actual, în majoritatea școlilor, deciziile se
iau în funcție de culoarea politică a directorului. Dacă vrem ca
managementul unităților școlare să performeze, atunci este nevoie de mai
multă independență și autonomie. Lipsa subordonării politice va aduce
plus valoare în ceea ce privește responsabilizarea directorilor.
2. Desființarea Inspectoratelor școlare
Arhitectura
instituțională devine ineficientă în momentul în care, Inspectoratele
școlare, conduse tot de oameni politici, exercită presiuni asupra
școlilor. Funcția de control asupra școlilor trebuie să fie
reconfigurată, în așa fel încât să sporim gradul de autonomie a
acestora. Acolo unde există autonomie, întotdeauna va exista și mai
multă responsabilitate, iar interesele elevilor și ale profesorilor vor
prevala în fața intereselor de partid.
3. Depolitizarea funcției de rector și limitarea mandatelor acestuia la maximum două.
Prin
tertipuri legislative, PSD, în anul 2015, a modificat Legea Educației
în așa fel încât, pe baza autosuspendării din funcție a unui rector,
mandatul acestuia să nu mai fie considerat complet, având posibilitatea
să recandideze de ori câte ori va dori. Ne propunem să oprim această
practică abuzivă, pentru a democratiza universitătile din România și
pentru a da un semnal clar că ne dorim comunități academice în care
autonomia și integritatea să redevină valori centrale. Orice cumul
excesiv de putere nu face altceva decât să diminueze dialogul
democratic, reprezentativitatea și legitimitatea conducerilor
universităților.
Răspunsul Ecaterinei Andronescu nu ne mai surprinde, în contextul în care a declarat public că susține ca mandatele rectorilor să fie limitate la maximum două, însă, în momentul în care USR i-a solicitat un punct de vedere, aceasta a preferat să evite un răspuns categoric.
#Fărăpolitizareajungemdeparte!
#ziuaînvatatorului
#procent6% din PIB pentru Educație
Deputat
prof. Cristina Iurisniti
Membru in Comisia de învățământ
