01 iun.

Destine frânte: Andronescu continuă modificarile din pix : 30 de mii de locuri vor dispărea din licee

Ministerul Educației a aprobat o cifră de școlarizare de 134 000 de locuri pentru liceele teoretice, eliminând, față de anul trecut, 30 000 de locuri. În acest an școlar, conform Edupedu.ro, sunt înscriși în clasa a VIII-a 175 463 de elevi care se pregătesc să susțină Evaluarea Națională, deci peste 30 000 de elevi vor trebui să se îndrepte spre alte forme de învățământ liceal. În schimb, cifra de școlarizare pentru învățământul profesional și tehnic, în ciuda anunțului că va ajunge la 70 000, aceasta a crescut cu doar 5000 de locuri, ajungând la 55 000 pentru anul școlar 2019-2020.
În ceea ce privește etapele procedurale ale adoptării Hotărârii de Guvern, Ministerul Educației Naționale nu a respectat prevederile Legii 52/2003 privind transparența decizională.

În încercarea populistă disperată a Ecaterinei Andronescu de a-și salva imaginea cu privire la închiderea Școlilor de Arte și Meserii în anul școlar 2009-2010, aceasta bulversează sistemul și în acest an prin majorări și micșorări de cifre de școlarize din pix, dând dovadă de sfidare și lipsă de viziune la conducerea Educației.

Comentarii