
Scrisoare deschisă adresată domnului Viceprim-ministru Vasile-Daniel Suciu, în privința deblocării proiectului de reabilitare a CNLR
Scrisoare deschisă
adresată domnului Viceprim-ministru Vasile-Daniel Suciu,
Stă în puterea dumneavoastră, în
noua calitate pe care o aveți în Executivul României, de a debloca situația de
la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice privind
finanțarea obiectivului de investiții Consolidarea și modernizarea corpului A
(corp liceu) Colegiul Național ,,Liviu Rebreanu”, municipiul Bistrița, județul
Bistrița-Năsăud.
În
urma întrebării nr. 417A/2018 pe care am adresat-o Ministerului Dezvoltării
Regionale și Administrației Publice mi s-a comunicat faptul că în urma analizei
documentației tehnico-economice s-a constatat faptul că obiectivul Consolidarea
și modernizarea corpului A (corp liceu) Colegiul Național ,,Liviu Rebreanu”,
municipiul Bistrița, județul Bistrița-Năsăud nu respectă prevederile art. 6 din
OUG nr. 28/2013, cu modificările și completările ulterioare. Prevederile legale
specifică faptul că ,,Obiectivele de investiții din cadrul programului se
realizează pe terenuri și/sau construcții, după caz, aflate în proprietate
publică sau privată a unităților administrativ-teritoriale sau în administrarea
acestora, cu respectarea prevederilor legale in vigoare”.
Practic
acest obiectiv de investiții în valoare de 31.562.714 lei privind consolidarea
și modernizarea unuia dintre cele mai mari și importante colegii din județul
Bistrița-Năsăud a fost respins pentru că nu se află în proprietatea publică sau
privată a statului, ci doar în administrarea Primăriei Municipiul Bistrița.
Totodată, s-a solicitat Primăriei municipiului Bistrița, în mod aberant, să
facă dovada obținerii dreptului de proprietate publică sau privată sau a unui
drept real de administrare asupra terenurilor și/sau construcțiilor pe care se
realizează obiectivul de investiții în situația în care Municipiul Bistrița a
dobândit administrarea asupra Colegiului, pentru o perioadă de 92 de ani,
printr-un contract încheiat între Consiliul Local al municipiului Bistrița (
prin Hotărârea CL nr. 19/2014) și Parohia Evanghelică C.A. Bistrița.
Domnule
ministru, putem înțelege conflictul de natură juridică cauzat de prevederile
interpretabile ale OUG nr. 28/2013, însă nu putem susține faptul că o unitate
de învățământ publică nu poate beneficia de finanțare din simplu fapta că
normele pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare locală sunt
lacunare și nu corespund în totalitate satisfacerii interesului public.
Prin
asumarea obiectivului PNDL dezvoltarea durabilă a spaţiului rural şi urban,
înțelegem faptul că acest Program vine în sprijinul satisfacerii unor nevoi
sociale. Finalitatea urmărită de Program trebuie să țină cont de uzul și
utilitatea publică și nu de regimul juridic al patrimoniului asupra căruia se
investește. Colegiul Național ,,Liviu Rebreanu”, autorizat de Ministerul
Educației Naționale, este exclusiv o instituție publică care deservește
înfăptuirii actului educațional și prin acest fapt nu putem contesta
capacitatea unității școlare de a accesa finanțare din simplul motiv că, din
considerente istorice, terenul este în proprietatea Parohiei Evanghelice.
Domnule
Ministru, aveți obligația de a găsi soluțiile optime pentru rezolvarea acestei
probleme și nu a găsi justificări care, indiferent de natura lor, pot bloca
dezvoltarea unui proiect atât de important pentru comunitatea bistrițeană. În
calitatea de parlamentar de Bistrița, am convingerea că veți depune toate
eforturile necesare pentru modificarea prevederilor legale din OUG 28/2013.
Deputat USR,
Cristina – Ionela IURIŞNIŢI
Scrisoare deschisă adresată domnului Viceprim-ministru Vasile-Daniel Suciu