
Educația copiilor cu cerințe educative speciale. Se impun Inițiative legislative urgente
Se impune o atenție sporită educației copiilor cu cerințe educative speciale
Ca ființă socială, omul este dependent de ceilalți oameni. Această dependență înseamnă, de fapt, ajutor, posibilitatea de a comunica și coopera. Legislația școlară actuală prezintă unele lacune în privința susținerii integrării sociale a copiilor cu cerințe educative speciale, drept pentru care în calitate de cadru didactic, de deputat, membru în Comisia de învățământ și președinte al Comisiei pentru egalitate de șanse, am înaintat o serie de propuneri legislative în acest sens.
Respectarea Ordinului 1985/2016 (privind aprobarea metodologiei pentru evaluarea și intervenția integrată în vederea încadrării copiilor cu dizabilități în grad de handicap, a orientării școlare și profesionale a copiilor cu cerințe educaționale speciale, precum și în vederea abilitării și reabilitării copiilor cu dizabilități și/sau cerințe educaționale speciale), art. 9, alin. 1, a Ordinului 5555/7 octombrie 2011 (pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și funcţionarea centrelor judeţene de resurse şi asistenţă educaţională) și a Ordinului 5574/7 octombrie 2011 (pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea serviciilor de sprijin educațional pentru copiii, elevii şi tinerii cu cerințe educaționale speciale integrați în învățământul de masă).
În prezent Cabinetele de asistenţă psihopedagogică funcţionează în unităţi de învăţământ preuniversitar şi asigură asistenţă psihopedagogică unui număr de 800 de elevi sau de 400 de preşcolari. Se impune o reducere a numărului de elevi arondați unui cabinet la cel mult 400 de elevi sau cel mult 250 de preşcolari.
De asemenea un profesor logoped acoperă în prezent o zonă de intervenţie/ circumscripţie logopedică de cel puţin 500 de copii/elevi din grădiniţe şi din clasele I-IV. Propunem diminuarea acestei norme la cel mult 250 de copii/elevi din grădiniţe şi din clasele primare.
Modificări legislative necesită statutulcadrului didactic cu funcția de diriginte pentru elevul cu CES integrat în învățământul de masă fără servicii de sprijin, responsabilului de caz, precum și facilitatorului.
Este necesară o revizuire a Metodologia de organizare și desfășurare a evaluării naționale pentru elevii clasei a VIII-a (subiectele de examen pentru elevii cu CES să fie adaptate în funcție de curriculele adaptate utilizate de elevii cu dizabilități/ CES și de caracteristicile diagnosticului acestora, după modelul evaluărilor naționale la clasele II-IV-VI), precum și a Metodologiei privind organizarea si desfășurarea examenului de Bacalaureat, în aceeași problemă.
Democrația aduce diversitate, dialog și toleranță, iar diversitatea duce la o mai atentă privire asupra educației incluzive.
Deputat
prof. Cristina Iurișniți
Membru în Comisia de învățământ
Președinta Comisiei pentru egalitate de șanse