25 nov.

Guvernul PSDragnea-Dăncilă, specializat în furtul banilor de la copii, lovește din nou

Guvernul PSDragnea-Dăncilă lovește în plin mii de români! Aceștia nu vor primi banii promiși, dat fiind că Executivul a ales, prin Ordonanță de Urgență, să amâne proiectul.

Statul s-a angajat și are obligația să acorde, în scop educațional, 500 de euro pentru fiecare copil născut după data intrării în vigoare a Legii educației naționale nr. 1/2011, mai exact după 9 februarie 2011. Obligația este prevăzută chiar în acest act normativ, împreună cu condițiile în care se vor acorda banii pentru educație.

Din nefericire, copiii nu primesc nici în 2019, nici în 2020 banii pentru educație, pentru că o nouă amânare a fost stabilită printr-un proiect de ordonanță de urgență care adoptat de Guvern vineri. Din păcate, banii nu vor fi dați nici în următorii doi ani, din cauză că nu există 4 miliarde de lei la buget pentru a fi alocați în acest scop, sau mai bine spus nu se dorește acest fapt. Educația rămâne ultima prioritate pentru cel mai incompetent și analfabet guvern din istoria României. Dacă Educație nu e, nimic nu e! Totul pornește de la Educație!

Deputat

prof. Cristina Iurișniți

Comentarii