25 iul.

Mesaj public de solidaritate la nivel local a liderilor politici ai opoziției # Fără penali în funcții publice!

Liderii partidelor din opoziție din judetul Bistrița-Năsăud: deputații Robert Sighiartau (PNL) și Ionuţ Simionca (PMP), Ioan Turc, Diana Morar, Ovidiu Florean (PNL), Teodor Mârza (PER), Cristian Roth-Gross (FDGR), Lorand Toth și Călin Stan (USR) au semnat și susțin inițiativa cetățenească # Fără penali în funcții publice.
Țin să subliniez că în Anul Centenar este nevoie mai mult ca oricând de acțiuni cu impact național! În privința justiției trebuie să gândim la fel și să acționăm la fel, indiferent de culoarea politică!
La nivelul județului sunt adunate aproximativ 4.000 de semnături. Ne propunem să atingem cifra de 10.000. Este nevoie de ajutorul fiecăruia dintre noi pentru a modifica și completa articolul 37 din Constituție pentru ca cei care au condamnări definitive în justiție să nu mai poată legifera în interes personal uitând de scopul pentru care au primit votul electoratului: să facă politică pentru cetățeni!
Împreună, reprezentanții partidelor de opoziție din județul Bistrița Năsăud susținem această inițiativă de modificare a Constituției, pentru a interzice persoanelor condamnate penal și care nu s-au reabilitat să candideze pentru funcții publice alese.
Nu mai vrem să avem oameni certați cu legea, penali condamnați definitiv în justiție care să ne conducă țara din cele mai înalte funcții publice, atât în Parlament, cât și în administrația locală!
Orice cetățean onest al acestei țări trebuie să susțină cel puțin cu o semnătură această inițiativă cetățenească.
Doar împreună vom reuși să schimbăm în bine ceea ce ne propunem: o Românie modernă din care să nu ne mai dorim să emigrăm!
#Farapenali.ro

deputat prof. Cristina–Ionela Iurişniţi

Comentarii