17 mai

Undă verde pentru ordinul de protecţie provizoriu 

Undă verde pentru ordinul de protecţie provizoriu
Doamna deputat Cristina Iurişniţi, preşedintele Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi a Camerei Deputaţilor a susţinut miercuri, 16 mai, o declaraţie de presă cu privire la recentele modificări legislative aduse Legii 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie.

„De Ziua Internaţională a Familiei, Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi ale Camerei Deputaţilor au dezbătut şi acordat un raport favorabil proiectului de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 217/2003 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie. Proiectul de lege introduce noi măsuri ce vizează siguranţa victimelor violenţei, în acord cu prevederile Convenţiei de la Istanbul, ratificată de România încă din 2016. Principalele modificări legislative aduse vizează înlocuirea noţiunii de violenţă în familie cu violenţă domestică, definirea violenţei împotriva femeilor, introducerea ordinului de protecţie provizoriu şi a unor măsuri concrete de supraveghere a respectării ordinului de protecţie, responsabilitatea autorităţilor locale în finanţarea serviciilor atât pentru victime, cât şi pentru agresori. Esenţial este ordinul de protecţie provizoriu, care va fi emis pe loc de către poliţist, pentru o intervenţie rapidă şi înlăturarea pericolului, respectiv a agresorului victimei violenţei domestice. Ordinul de protecţie provizoriu este un instrument complementar, are valabilitate de 5 zile şi poate fi prelungit până la emiterea ordinului de protecţie de către instanţă. Nerespectarea ordinelor de protecţie, fie şi provizoriu constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 1 lună la 1 an. De asemenea, agresorul este obligat să poarte o brăţară electronică pentru o mai bună supraveghere şi îmbunătăţirea sprijinului acordat victimelor violenţei domestice.”

În cadrul şedinţei, preşedintele Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi, deputatul USR Cristina Iurişniţi a evidenţiat importanţa obligaţiei autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale competente în prevenirea şi combaterea violenţei domestice de a colecta date statistice relevante, dezagregate şi la intervale regulate privind acest fenomen.

”Nu putem monitoriza aplicarea legislaţiei şi funcţionarea serviciilor sociale destinate victimelor fără astfel de informaţii; în plus, ele sunt necesare pentru un studiu corect şi complet al cauzelor şi efectelor violenţei domestice şi a violenţei împotriva femeilor. Am depus o serie de amendamente prin care instituţia responsabilă de centralizarea datelor, Agenţia Naţională pentru Egalitatea de Șanse între Femei şi Bărbaţi, să aibă obligaţia de a realiza anual un studiu naţional şi defalcat pe judeţe privind violenţa domestică şi violenţa împotriva femeilor. „
Totodată, Cristina Iurişniţi a insistat asupra obligaţiei autorităţilor locale de a asigura crearea şi funcţionarea serviciilor sociale adecvate cel puţin la nivel de judeţ, în principal în reşedinţele de judeţ, în funcţie de identificarea şi evaluarea nevoilor victimelor violenţei, păstrându-se termenul de 2 ani de la intrarea în vigoare a legii pentru îndeplinirea respectivelor obligaţii. Deputatul USR a amintit colegilor că în 2017, conform statisticilor Poliţiei Române au fost raportate peste 20.000 de fapte de loviri şi alte violenţe între membrii familiei, majoritatea victimelor fiind femei (76%) şi copii. Mai toate faptele s-au petrecut la domiciliu, iar 84 dintre victimele agresiunilor şi-au pierdut viaţa (inclusiv 12 copii).
Precizăm faptul că amendamentele au fost susţinute prin vot de către majoritatea membrilor prezenţi în cadrul şedinţei comisiilor reunite. Forma actualizată a proiectului de lege va continua parcursul legislativ în procedură de urgenţă, fiind aşteptat curând pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor, care este cameră decizională în acest caz. Senatul României a aprobat deja propunerea de modificare a Legii 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, prin care se introduc în legislaţia românească prevederi ale Convenţiei de la Istanbul în şedinţa din 16 aprilie 2018.
Comentarii