16 mai

Copiii adoptaţi şi părinţii lor, prezenţi în Parlamentul României de Ziua Internaţională a Familiei

Copiii adoptaţi şi părinţii lor, prezenţi în Parlamentul României de Ziua Internaţională a FamilieiZiua Internaţională a Familiei a fost celebrată în Parlamentul României printr-un eveniment organizat de Alianţa România Fără Orfani (ARFO), în parteneriat cu Comisia pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi a Camerei Deputaţilor.

”Ne bucurăm de fiecare dată când putem sprijini iniţiative privind şansele egale – mai ales dacă este vorba despre copii. Dreptul la iubire şi creştere sănătoasă în sânul unei familii, dreptul la educaţie, dreptul la nediscriminare indiferent de criteriu – ca parlamentari şi membri ai comisiei de resort avem datoria să sprijinim îndeplinirea acestora, pe toate căile care ne stau la dispoziţie”, a declarat preşedintele Comisiei, deputatul USR Cristina Iurişniţi.
Evenimentul inedit “Amprenta Familiei” a fost găzduit în holul nivelului S1 din incinta Palatului Parlamentului şi a prilejuit aleşilor întâlnirea cu câteva familii adoptive şi copiii acestora, la invitaţia deputatului USR Iulian Bulai, vicepreşedinte al Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi a Camerei Deputaţilor.
Copiii adoptaţi şi părinţii adoptivi, încurajaţi de personaje faimoase din desene animate, de voluntari şi membri ai asociaţiilor organizatoare şi-au lăsat amprentele pe tablouri care au fost semnate apoi de deputaţi şi senatori. Parlamentarii şi-au manifestat astfel sprijinul pentru adopţia şi integrarea în familii a copiilor lipsiţi de îngrijire părintească.Organizatorii evenimentului – Alianţa România Fără Orfani – beneficiază de toată aprecierea Comisiei pentru egalitate de şanse atât pentru această iniţiativă punctuală, cât şi pentru întreaga activitate în sprijinul îmbunătăţirii situaţiei adopţiilor din ţara noastră. ”
Fiecare copil din România trebuie să trăiască ocrotit de o familie. Ne dorim ca până în 2020 să se dubleze numărul adopţiilor”, a declarat Liviu Mihăileanu, preşedintele Alianţei.
În România sunt 57.000 de copii asupra cărora a fost instituită o măsură de protecţie. Din păcate, doar 5,7% dintre aceştia sunt adoptabili şi doar 1,3% au fost adoptaţi anul trecut. Conform studiilor din domeniu, îngrijirea instituţională sau rezidenţială modifică aspecte vitale în dezvoltarea copiilor, iar soluţia pentru o creştere armonioasă este integrarea într-o familie. În Senatul României este în dezbatere o propunere de modificare a legii privind regimul juridic al adopţiei, care ar permite reducerea birocraţiei şi ar oferi şanse mai mari la adopţie pentru toţi copiii, inclusiv cei cu dizabilităţi.
Comentarii