
07
mai
Ziua Națională a Egalității de Șanse între Femei și Bărbați, celebrată la Parlament printr-o conferință despre Educația fără discriminare
La inițiativa Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi a Camerei Deputaţilor, marți, 8 mai 2018, are loc la Parlament conferinţa naţională cu tema Educația fără discriminare – soluția durabilă pentru egalitate de șanse și gen în societatea românească.
Evenimentul se va desfășura între orele 10.00 – 14.30, la sala Drepturilor Omului și marchează Ziua Națională a Egalităţii de Şanse între Femei şi Bărbaţi.Conferința cu format interactiv aduce pe agenda publică egalitatea de şanse şi de gen în manualele şcolare şi curriculum, educaţia civică în şcoli, educaţia privind sănătatea reproductivă. Peste 80 de invitați au confirmat prezența la eveniment: membri ai Parlamentului României, reprezentanţi ai Administrației Prezidențiale, ai Guvernului și instituţiilor guvernamentale, membri ai corpului diplomatic, reprezentanţi ai mediului academic și de afaceri, reprezentanţi ai organizaţiilor nonguvernamentale, mass-media.
În deschiderea conferinței va lua cuvântul președintele Comisiei pentru egalitatea de şanse pentru femei şi bărbaţi a Camerei Deputaților, doamna Cristina Iurișniți. Vor adresa discursuri invitaților domnul Adrian Wiener, președintele Comisiei pentru egalitatea de șanse a Senatului României, doamna secretar de stat Aurelia Grațiela Drăghici, Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse; domnul secretar de stat Petru Andea, Ministerul Educației Naționale; doamna consilier de stat Ligia Deca, Administrația Prezidențială; E.S. doamna Răduța Matache, ministru plenipotențiar, corespondent național la Organizația Internațională a Francofoniei (OIF) și dna Rennie Yotova, director al Biroului Regional al OIF pentru Europa Centrală și de Est.
La eveniment vor fi prezentate în premieră concluziile studiului național O radiografie a echității în sistemul de educație – 2018. Soluții și actori, de către doamna dr. Laura Greta Marin, Asociaţia pentru Educație și Justiție Socială Human Catalyst.
Discuțiile din cadrul evenimentului vor urmări atât contextul general privind egalitatea de șanse și de gen din România, cât și aspecte specifice legate de rolul educației din perspectiva egalității de șanse, organizate în trei panel-uri tematice:
Panel 1: Perspective de gen în educație – de la stereotipuri la egalitate
Moderator: Cristina-Ionela Iurișniți, președintele Comisiei pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați a Camerei Deputaților
Vorbitori: Vlad Alexandrescu, prof.univ.dr.habil. Universitatea din București, Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, Senatul României; Ionela Băluță, prof.univ.dr. decan al Facultății de Științe Politice, Universitatea din București; Laura Grünberg, conf.univ.dr. Universitatea din București, președintele Societății de Analize Feministe AnA; Daniela Vișoianu, Coaliția pentru Educație; Adrian Niță, conf.univ.dr. Institutul de Filosofie și Psihologie ,,C. Rădulescu-Motru”.
Panel 2: Educația pentru sănătate, condiție pentru egalitate
Moderator: Aida Cristina Căruceru, vicepreşedinte Comisia pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați a Camerei Deputaților;
Vorbitori: Carmen Gheorghe, Coaliția pentru Egalitatea de Gen; Eniko Gall, Asociația pentru Libertate si Egalitate de Gen-A.L.E.G; Daniela Drăghici, Rețeaua organizațiilor neguvernamentale pentru sănătatea reproducerii, populație și dezvoltare din Uniunea Europeană (EuroNGOs)
Panel 3: Educația incluzivă, șansă pentru viitor
Moderator: Iulian Bulai, vicepreşedinte Comisia pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărbați a Camerei Deputaților;
Vorbitori: Valeriu Nicolae, Policy Centre for Roma and Minorities; Florin Țibu, Bucharest Early Intervention Project; Liviu Mihăileanu, Alianţa România Fără Orfani.
La finalul conferinţei, participanții vor adopta un angajament de colaborare pentru asumarea unor obiective concrete în eliminarea stereotipurilor și discriminării din educație, ca paşi naturali spre o Românie modernă şi europeană. Presa are acces liber pe toată durata evenimentului.
Comentarii