
06
nov.
MPLICARE PENTRU SCHIMBARE!
Sâmbătă, 4 noiembrie, doamna deputat Cristina Iurișniți, membru al Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, a participat la Conferința națională ARHITECȚII EDUCAȚIEI, organizată de Transylvania College și Fundația Noi Orizonturi din Cluj-Napoca.
Evenimentul a reunit 45 de școli reprezentative din țară la o dezbatere aplicată despre educație prin identificarea și prioritizarea nevoilor, dar mai ales a soluțiilor!”Am participat la Colegiul Transilvania din Cluj alături de șapte cadre didactice din județul Bistrița-Năsăud, implicate și dedicate educației din comunitatea lor. Am schimbat idei și bune practici, am învățat de la specialiști cum să implicam comunitatea în educația copiiilor noștri! Am remarcat imediat ca fiecare sala de clasa e dotata cu videoproiector, ca sunt dulapuri pe hol pentru a facilita activitățile elevilor și mai ales pentru a le ușura ghiozdanele! Nu programa este „alfa și omega”, ci competențele dezvoltate de către elevi, ceea ce știu să facă efectiv, ce personalitate socio-emoțională au devenit în școală și în afara ei!Ca parlamentar, am avut oportunitatea de a discuta cu directori de școli, formatori sau specialiști MEN. Problemele identificate în cadrul atelierelor despre cum să aducem comunitatea mai aproape de dezvoltarea școlii, depășind astfel miturile din sistem, se vor transforma în soluții aduse de întrebări și interpelări adresate ministrului sau inițiative legislative care să atragă atenția asupra neregulilor existente din sistem! Educația nu are culoare politica! Haideți să ne implicam activ pentru a schimba ceva în modul de a privi și construi lumea prin deciziile noastre de fiecare zi.”
Comentarii